Interesant: noile rezultate sunt opera lui Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy (SOFIA). Este cel mai mare observator aeropurtat din lume, de fapt un avion Boeing 747SP cu o decupare în fuselaj, modificat pentru a purta un telescop cu reflexie.
Este cu certitudine un avion ocupat. Instrumentele lui SOFIA au reușit anterior o detectare de referință a oxigenului în atmosfera marțiană, prima a unei legături moleculare în spațiu, ca și nenumărate măsurători în infraroșu care au iluminat coliziuni între exoplanete, inimi de galaxii și multe altele, printre care și această fenomenală imagine a centrului Căii noastre Lactee de mai jos (foto: NASA/JPL-Caltech/ESA/Herschel)
De această dată, observatorul și-a ațintit privirea mult mai aproape de casă. „Noua descoperire contribuie la eforturile NASA de a învăța despre Lună pentru a contribui la explorarea spațiului îndepărtat”, afirmă agenția.
Vom afla mai multe despre descoperire luni, dar NASA a precizat va avea legătură cu programul Artemis – planul ambițios de a trimite în 2024 oameni pe Lună, ca punct de parcurs în începerea explorării lui Marte în 2030.
Briefingul audio va fi transmis live în streaming pe pagina web a agenției luni 26 octombrie la 5 pm ora României. (ScienceAlert)
mai mult la /science.hotnews.ro/
Descoperă mai multe la Cosmonaut 🧑🚀 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.