Ajunse pe o faleză. Marea era învolburată, covârșită de nori negri ca de pâslă ce murdăreau cerul ca o dâră pregnantă de funingine. Remarcă în dreapta sa o siluetă încovoiată ce se apropia. Îi distinse conturul prin ceață. Indubitabil, era o femeie desenată în pur stil Horizon Division. Văzuse filme despre acei curajoși exploratori ai lumilor de meșă, până când jocurile fuseseră interzise prin decret galactic. Cyborg-ul ce se apropia era aidoma celor din filme.

Simți o emoție difuză, ca atunci când te apropii prea mult de vitrina unui muzeu ca să admiri un artefact. Ca atunci când fascinat, te simți intrus într-o lume demult apusă.

Femeia purta un costum din panglici (betele și ștrasuri) făcute din piele tăbăcită și avea tatuaje pe tot corpul. Era dotată cu o podoabă capilară impozantă. Firele de păr erau îngroșate cu pastă din praf de calcar și împletite în cozi ce atârnau, țepene ca lumânările, pe umerii săi largi. Ron observă că liniile faciale erau feline, fine, cu buze voluptoase și ochi erau clari dar și disproporționat de mari. Femeia ajunse la câțiva pași și spre stupoarea sa i se adresă:

— Străine, dacă te uiți în ochii mei și vezi un trandafir albastru, atunci fructul speranței va fi risipit în cele patru vânturi.

Îl privea fix în ochi așteptând un răspuns.

Ron izbucni în râs, apoi își aminti că exploratorii lumii de meșă vorbeau cyborg-ilor în situații de urgență. De exemplu, când îi foloseau ca pe sinapse pentru a reseta jocul din Serverul Central.

—  Cum te numești? i se adresă.

Femeia nu răspunse.

— Numele meu este Ron Chandelier și am ajuns aici din cauza unei defecțiuni tehnice. Solicit, prin intermediul tău, serverului să dezvăluie poziția Tangentei pentru a activa stația de urgență.

— Ce Dumnezeu bolborosești acolo?

Expresia de irascibilitate de pe fața femei era incredibil de realistică și Ron se trase cu un pas înapoi.

Aceasta extrase un pistol din tolbă. Ron simți o pișcătură acidă în braț și apoi căzu inconștient sub efectul săgeții cu narcotic.

 

Când se trezi, constată că are o migrenă teribilă și nu putea articula mișcările normal.

Femeia discuta aprins cu un bărbat și lumina unui șemineu le iradia chipurile ce păreau niște măști de bronz.

Bărbatul se îndreptă spre Ron cu mers decis și expresie fioroasă și atunci acesta își spuse: „… e suficient! Până aici!” Tot apăsase pe tastiera din nano-particule, ce era invizibilă pentru alți ochi, încercând să îi pună pe cyborg-i pe standby dar fără rezultat, așa că, pentru a para atacul bărbatului apăsă în disperare pe un buton – Stop Iminent Atack – exact când agresorul ridicase bâta.

Astfel computerul emise un fel de abur ce se cristaliză într-o secundă. Ron răsuflă ușurat. Bărbatul era legat din cap până în picioare cu pânză rezistentă creată din meșă și căzu pe podea ca un cocon de mătase, inconștient din cauza drogului neuro-sincopatic.

Femeia strigă speriată și făcu un pas în spate evident șocată de ceea ce i se întâmplase companionului. Ron ce tot apăsase pe butonul de stand-by de ceva timp fără rezultat, decise să acționeze mai puțin ortodox. Știa că un șoc administrat în zona molarilor ar fi trebuit să îi creeze unui cyborg o încetare temporară a funcțiilor vitale, interval determinat de altfel de programatori, pentru depanarea automată.

Și cum femeia tocmai era pe cale să înșface un cuțit de bucătărie, Ron o pocni cu pumnul în falcă. Lovitura o doborî pe o saltea întinsă pe jos și rămase așa căzută pe o parte, cu picioarele desfăcute și fusta ruptă. Ron își trase un scaun de lângă masa unde cei doi tocmai își încropiseră o cină jalnică pe bază de conserve în gamele inoxidabile, și se așeză. O pipăi sistematic pe coapse, ridicându-i fusta în căutarea unui comutator care, convențional, era poziționat de anato-designeri în zona bazinului. Dar nu găsi nimic. Se miră cât de fidel realității îi era țesutul pielii, cât de catifelat și elastic putea fi și îi masă îndelung pulpele, curios. Probabil folosiseră un aliaj de plastic proteic.

Observă o dâră de sânge ce se scurgea de pe saltea murdărind pavimentul ce avea dalele sparte.

Își spuse că sintetizatoarele de meșă organică nu greșiseră doar în a atribui veverițelor coadă sau în a dota copacii doar cu un trunchi. Calitățile cromatice ale acestui simulacru de istorie reprodusă erau lamentabil eronate. Sângele ce-i curgea din buze Melindei (îi citise numele pe o carte poștală unde se fotografiase cu crocodili în Australia) nu era normal. Era roșu. Și Melinda avea gene pe pleoape.

„Ce atavism obscen!”, gândi. „Cum e posibil să programezi așa ceva?”

Atavismele deodată se mișcară spasmodic, femeia clipi o dată, de mai multe ori, apoi se roti amețită și îl privi buimăcită.

Ron ceru imprimantei de meșă o emisie de șireturi de piele pe modelul filmelor Far-West din secolul XX și apoi extrudă și un pistol greu cu butoiaș, cu luciu de oțel. Nu îi plăceau cele de plastic titanic din epoca Mars-Quest al secolului XXI.

Aveau de discutat, căci se pare că Ron învățase istoria cu lacune. Nimic din acest muzeu nu corespundea cu ceea ce el știa.

—Ce dracu’ m-ai pocnit? Imbecil slut ce ești, bestie!

Din câte știa, conduitele și limbajele licențioase trebuiau eliminate din matricea codurilor de programare pentru meșa monadică. În ce mahala a timpului nimerise? Cine programase asemenea abjecție?

Mex-ilor trebuia să le vorbești pe limba lor. Mex, așa erau denumiți în jargonul voiajorilor simbioza om-mașină replicată. Adică unui locuitor al unui muzeu trebuia să i te adresezi cu atitudinea unui turist, altfel s-ar fi blocat sau chiar i s-ar fi ars circuitele inteligenței neuronale.

— Melinda! Frumos nume! Hai să facem un pact. Știu că ai anumite limite și nu e vina ta că exprimi ceea ce te înconjoară. Adică epoca de tranziție ce a fost numită și „Era ignoranței negre”, și-a pus o amprentă indelebilă asupra constituției tale. De aceea te rog să nu mă întrerupi. Cu cât mă vei asculta mai cu atenție, cu atât șansele tale de supraviețuire vor crește. Până aici e clar?

Melinda își presa cu limba rana de pe buză încercând să oprească sângele. Ron ceru sintetizatorului o batistă și un plasture.

— Aplică-le pe rană. Va fi mai bine. Melinda se șterse de sânge cu mâinile legate și apoi își lipi cu dificultate plasturele. Îl privi apoi lung. Avea pupilele dilatate și retina scăldată în ceața lacrimilor provocate de durere.

— Cum de faci iluziile astea? Ești cumva un zeu supra-lunar? Numai ei reușeau să materializeze chestii. De exemplu blocurile de gheață ce au căzut asupra Washingtonului, focul cerului ce a mistuit Londra ca o ploaie de napalm…

— Asta o să îmi povestești mai târziu. Deși sunt aici ca vizitator și știu că arzi de nerăbdare să îmi relatezi catastrofele războiului, o să te rog să aștepți ca mai întâi să auzi povestea mea.

Melinda își înlănțui coapsele cu brațele privindu-l, cu barba rezemată pe genunchi, apoi spuse brusc:

— Reușești să materializezi chiar orice? De exemplu arme sau alimente?

Ron râse.

— Aproape orice. În anumite limite cantitative.

— Chiar și mâncare? rosti grăbit Melinda.

Ron aprobă scurt din cap.

— În ce limite? Ai fi în stare de exemplu să îmi oferi o cină?

Ron pocni din degete amuzat și sintetiză un meniu tipărit pe carton ce pluti în fața ochilor Melindei preț de câteva secunde.

— Am să aleg un cotlet cu cartofi wedges și sos tartar. Și vin Pays D’oc Merlot. Văd că ai numai franțuzisme.

— A da, scuze. Programatorul era francez și știind că nu beau a făcut lista cum a vrut el din Cronologia Universală a gurmanderiei franceze.

Ron materializă și o candelă și o legă apoi pe Melinda cu o fâșie de pânză, doar cu mâna stângă de scaun.

O privi îndelung în timp ce se chinuia să taie cotletul doar cu o mână, înăbușindu-și un hohot.

Trebuia să recunoască că femeia era un exemplar reușit. Talie suplă (oricum nu avea șanse să facă burtă căci erau în plină epocă neagră a penuriei), coapse largi, piept opulent, o podoabă capilară deasă ca lâna din fuior și trăsături și ochi de pisică alintată. Probabil anato-designerul avea o slăbiciune pentru femeile din Normandia. Probabil.

Ce scenografi și arhitecții creaseră o secțiune din istorie în care Selenar Quod bombardase orașele lumii prin tehnica avansată a ionizări atmosferice? Sau care permitea formarea blocurilor de gheață la comandă și extragerea petrolului din particulele de praf din stratosferă sau chiar crearea norilor de plasmă? Din ceea ce știa el, seniorii războiului supra-lunar posedau în acel precis moment istoric tehnologia necesară, dar nu avuseseră timp să o pună în aplicare, fiind rași efectiv de pe solul lunii prin faimoasa debarcare de la solstițiu.

Operațiunea Dry Moonshine trimisese pe linia moartă a istoriei banda de scelerați ce s-au autointitulat elevații supra-lunari.

mai mult :

Fragment din Atlantis Magister PDF 

 


Descoperă mai multe la Cosmonaut 🧑‍🚀 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.